Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că în ședința de Guvern vor fi întărite regulile nu doar în zona viciilor, ci și în cazul comportamentului fiscal incorect. Astfel, se va introduce amendă din prima în cazul nedepunerii la termen a declarațiilor fiscale, în cazul nefuncționării caselor de marcat și pentru omisiuni la emiterea bonurilor fiscale, iar cuantumul amenzilor va crește. ”Niște șmecheri fac averi speculând câteva portițe legislative”, a acuzat premierul.
Automatizarea caselor de marcat din supermarketuri este o abordare discriminatorie, pentru că ar fi trebuit să se ia în calcul prezența la cumpărături și a consumatorilor în vârstă, nefamiliarizați cu toate diligențele pentru a-și scana singuri cumpărăturile, a declarat președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, într-o dezbatere de specialitate.
Startup-ul românesc Ebriza, dezvoltatorul unor "case de marcat virtuale", primește o nouă rundă de finanțare, de 300.000 de euro, principalul investitor fiind Banca Transilvania, prin divizia BT Investments.